jump to navigation

Veneţia

    Veneţia este una din cele mai îndrăgite destinaţii de vacanţă din lume. Dovadă stau cei aproximativ 16 milioane de turişti care o vizitează în fiecare an. Deşi am fost toamna, am fost mai mult decât impresionat. Într-un fel, consider că a fost mai bine aşa. Toamna sunt mai puţini turişti, este mai puţină aglomeraţie, iar vremea este în general suficient de caldă pentru a contribui la o experienţă plăcută.

    Oraşul este tăiat de 150 de canale peste care se află 400 de poduri, cele peste 3000 de alei creînd un labirint în care este uşor să te rătăceşti.

Transportul

    Veneţia este deservită de două aeroporturi, Treviso şi Marco Polo, unde ajung curse ale mai multor companii aeriene (plecări din România de pe aeroporturile Bucureşti Băneasa şi Otopeni şi Timişoara). De la aeroport în oraş se poate ajunge cu autobuzul (ambele), vaporaşul sau şalupa-taxi (Marco Polo). În plus, oraşul are şi o staţie de cale ferată deservită de numeroase trenuri interne şi internaţionale, fiind, bineînţeles, accesibil şi pe şosea.

    În Veneţia nu circulă nici un fel de vehicule terestre (nici măcar biciclete), însă distanţele sunt relativ scurte şi pot fi uşor parcurse pe jos (dacă nu vă învârtiţi în cercuri, ceea ce în labirintul de peste 3000 de alei nu este foarte greu de realizat). Ca alternative sunt vaporaşele (vaporetto), şalupele-taxi şi gondolele. Preţurile sunt relativ mari, un bilet de o oră pe vaporaş costă 6 €, un abonament de o zi 12 €, unul de 2 zile 24 €, iar un tur al oraşului în gondolă costă aproximativ 100 €.

De văzut

Piaţa San Marco

    Centrul oraşului, dominată de Campanile, turnul-simbol al oraşului, înconjurată de clădiri impozante, despre care Napoleon spunea că este „cel mai frumos salon din lume”. Stăpânii de drept ai pieţei sunt porumbeii.

Basilica San Marco

    Veche de peste 1000 de ani, cunoscută şi ca bazilica de aur datorită mozaicurilor realizate din cristal de Murano poleit cu aur. Tururi ghidate, inclusiv în limba română.

Podul Rialto

    Construit pe 12.000 de piloţi din stejar, cel mai vizitat pod din Veneţia se înalţă la 48 de metri deasupra apelor Canalului Grande. Pe pod se află numeroase magazine de suveniruri, cristaluri şi bijuterii.

Galeriile Academiei

    Una din cele mai importante galerii de artă din lume, acoperă pictura dintre secolele al paisprezecelea şi al optsprezecelea, având expuse tablouri de Giorgione, Tintoretto, Titian şi mulţi alţii.

    Acestea sunt indicaţiile majorităţii ghidurilor turistice şi nu pot să nu fiu de acord cu ele. În plus, adaug câteva opţiuni personale:

Insula Murano

Nu recomand

    Insula San Michele – cimitirul Venetiei. Deşi frumos, este doar un cimitir, fără nimic special, după părerea mea.

Mâncare

    De mâncat, găsiţi o varietate largă de opţiuni:

Cel mai important: plimbaţi-vă, exploraţi, descoperiţi. Nu vă duceţi numai în punctele turistice (Piaţa San Marco şi Podul Rialto), sunt foarte multe lucruri de vazut şi în rest, şi e şi mai putin aglomerat.

Aşa că vă urez vreme bună şi să vă simţiţi bine acolo!

Comentarii»

1. Nimeni Superbul - 25 Martie 2010

Plecam maine…o sa tinem cont de sugestiile tale !

Dalia si Luca
http://www.parfumo.lx.ro
http://www.femnet.ro
http://www.romanulregelecupene.wordpress.com

2. ionut - 30 Noiembrie 2010

Multumesc frumos,plecam,sambata si venim luni,sper sa vizitam cat mai multesi sper sa nu fie frigggg
Merci,


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: