jump to navigation

Blitz 12 Iulie 2010

Posted by Doru in Azi, Bucureşti, Culori, De sezon..., Fireworks, Foto, Furtuna, Oras, Vara.
add a comment

Furtună de vară


Primăvara la Tulcea 10 Iunie 2010

Posted by Doru in Călător, Danube, Foto, Pasari, Romania pitoreasca, Vara, Zbor.
3 comments

Într-un weekend frumos din martie am făcut o plimbare de weekend la Tulcea şi pe la cetăţile din Dobrogea. Urmează mai multe posturi cu fotografii din această plimbare, grupate pe categorii. În prima parte, despre drum şi pescăruşi.

Ne-am trezit cu noaptea în cap (şi cu un musafir care se odihnea pe unitatea externă a aerului condiţionat) pentru a profita din plin de cele două zile de vacanţă. În drum spre Tulcea am văzut că a venit cu adevărat primăvara (ia uite, s-au întors berzele!), iar odată ajunşi în oraşul de pe Dunăre am avut o sesiune foto cu nişte pescăruşi. Că de, erau la ei acasă.

Musafirul

Au venit berzele!

Pe drum

Pescăruşi

Ca să vă faceţi o idee ce urmează, o să povestesc pe scurt cum s-au desfăşurat mai departe ostilităţile:
Am petrecut înserarea făcând poze peste poze cu apusul (păzea!), şi m-am mai jucat un pic cu luminile oraşului, iar a doua zi am plecat să vedem cetăţile (Enisala, Argamum şi Histria) iar la final ne-am oprit un strop în Constanţa să vedem marea.

St. Moritz lake 8 August 2009

Posted by Doru in Călător, Elvetia, Europa, Foto, Landscape, Munte, Nature, Vara.
2 comments

Picture-perfect Swiss landscape

Moonrise over the Colosseum 19 Noiembrie 2008

Posted by Doru in Arheologie, Capsula timpului, Cladiri, Europa, Foto, Italia, Noapte, Oras, Roma, Vara.
add a comment

Moonrise over the Colosseum

Roman cat 18 Noiembrie 2008

Posted by Doru in Animale, Călător, Europa, Foto, Italia, Oras, Pisici, Roma, Vara.
1 comment so far

Rome is full of stray cats

Castel Sant’ Angelo seen from above 17 Noiembrie 2008

Posted by Doru in Capsula timpului, Cladiri, Europa, EuroTrip, Foto, Italia, Oras, Roma, Vara, Vatican.
add a comment

Castel Sant’ Angelo seen from the top of St. Peter’s Basilica

Piazza San Pietro 12 Noiembrie 2008

Posted by Doru in Capsula timpului, Cladiri, Călător, Europa, Foto, Italia, Oras, Roma, Vara, Vatican.
Tags: , , ,
5 comments

Piazza San Pietro, the Vatican

Ponte Sant’ Angelo and its statues 11 Noiembrie 2008

Posted by Doru in Capsula timpului, Cladiri, Călător, Europa, Foto, Italia, Oras, Roma, Statui, Vara.
Tags: , , , , ,
1 comment so far

Ponte Sant’ Angelo

Ponte Sant’ Angelo

Ponte Sant’ Angelo

Ponte Sant’ Angelo

Vintage Rome postcards 9 Noiembrie 2008

Posted by Doru in Capsula timpului, Cladiri, Culori, Europa, Foto, Italia, Oras, Roma, Vara.
Tags: , , , , ,
add a comment

Playing with colors & effects

Rome, Italy

Rome, Italy

Rome, Italy

Original photo – Rome, Italy

Castel Sant’ Angelo 8 Noiembrie 2008

Posted by Doru in Capsula timpului, Cladiri, Europa, Foto, Italia, Oras, Roma, Vara.
Tags: , , ,
add a comment

Castel Sant’ Angelo, Rome, Italy

At the concert 22 Septembrie 2008

Posted by Doru in Bucureşti, Concert, Foto, Noapte, Oameni, Oras, Parc, Vara.
Tags: , ,
add a comment

Attendance at Bryan Adams’ concert

What have you got there? 20 Septembrie 2008

Posted by Doru in Animale, Azi, Bucureşti, Foto, Nature, Oras, Parc, Vara.
Tags: , ,
3 comments

What have you got there?

Simplu. De vacanţă 18 Septembrie 2008

Posted by Doru in Austria, Europa, Foto, Oras, Parc, Vara, Viena.
Tags:
add a comment

Prater, Vienna, Austria

Neptune’s Fountain 31 August 2008

Posted by Doru in Austria, Capsula timpului, Călător, Europa, Foto, Muzeu, Oras, Parc, Vara, Viena.
Tags: , , , ,
add a comment

Schönbrunn Gardens, Vienna, Austria

Millenium tower 30 August 2008

Posted by Doru in Austria, Capsula timpului, Cladiri, Călător, Danube, Europa, Foto, Oras, Vara, Viena.
Tags: , , ,
add a comment

Vienna, Austria

Green & blue 29 August 2008

Posted by Doru in Bulgaria, Culori, Călător, Europa, Fantezie, Foto, Nature, Parc, Vara.
Tags: , , , , ,
add a comment

Balchick, Bulgaria

Early morning 27 August 2008

Posted by Doru in Azi, Culori, De sezon..., Fantezie, Foto, Nature, Noapte, Rasarit, Vara.
Tags: , , , , ,
1 comment so far

Early

Morning

Sunrise on the highway 26 August 2008

Posted by Doru in Azi, Fantezie, Foto, Masini, Romania pitoreasca, Strazi, Trip, Vara.
Tags: , , ,
add a comment

Sunrise

Belgrade Parliament 23 August 2008

Posted by Doru in Belgrad, Cladiri, Călător, Europa, Foto, Oras, Serbia, Vara.
Tags: , , ,
add a comment

Parliament Houses

Belgrade, Serbia

St. Stephen’s Cathedral 16 August 2008

Posted by Doru in Austria, Biserici, Capsula timpului, Cladiri, Călător, Danube, Europa, Foto, Oras, Strazi, Vara, Viena.
Tags: , , ,
add a comment

Vienna, Austria